Începînd cu ianuarie 2018, Centrul de zi pentru copiii cu TSA '' Lumea Spiridușilor'', este și un centru de evaluare neuropsihologică. 

   Evaluările neuropsihologice pentru copii cu autism sunt foarte importante, deoarece oferă informații fundamenatale și atît de necesare pentru elaborarea planului personalizat de intervenție PIP. Specialiștii centrului pun la dispoziția copiilor și familiilor acestora tot profesionalismul, dăruirea, implicarea dar mai ales responsabilitatea de a oferi servicii terapeutice de buna calitate, și de a lua cele mai bune decizii cu privire la planul personalizat de intervenție.

   În primă etapă se efectuează o evaluare inițială care are drept scop diagnosticarea copilului, aflarea stadiului de dezvoltare a copilului și bineînțeles elaborarea planului personalizat de intervenție PIP, iar mai apoi urmează evaluările periodice care au drept scop monitorizarea evoluției copilului, eficiența și ajustarea PIP.

   Centrul nostru dispune de următoarele ghiduri, baterii și teste de evaluare de evaluare neuropsihologică : 

1.   ADOS

2.   ASRS

3.   NEPSY

4.   PEDa și PEDb

   

© 2014 by Coaching - Life Coach 4 TRANSformation

  • w-facebook
  • Twitter Clean
  • w-googleplus
  • w-youtube